in

Plecarea din Spania a fostului rege Juan Carlos a scos lumea în stradă: ”Trebuie să curăţăm sistemul de corupţie şi ar trebui să începem cu coroana”

Spaniolii au protestat după ce fostul rege Juan Carlos a decis să plece în exil în mijlocul unui scandal de corupţie aflat în plină desfăşurare. ”Trebuie să curăţăm sistemul de corupţie şi ar trebui să începem cu coroana”, a declarat unul dintre protestatari, relatează Reuters . Protestele împotriva familiei regale s-au răspândit dramatic în Spania după exilul fostului monarh. Aproximativ 100 de persoane au protestat duminică în Madrid, Barcelona şi Valencia. Mai multe proteste sunt planificate în Mallorca săptămâna aceasta cu ocazia vizitei regelui Felipe al VI-lea pe insulă.

Declinul lui Juan Carlos a început în aprilie 2012, în timpul unei partide de vânătoare din Botswana, când a alunecat de pe o treaptă și a suferit o fractură la șold, scrie The Financial Times. Detaliile nedezvăluite până acum despre acest voiaj care a costat €40.000 – plătit de un om de afaceri saudit pentru rege, amanta sa și copilul acesteia – au provocat indignare tocmai într-o perioadă în care spaniolii aveau de suferit în urma crizei financiare semnalate la nivel mondial. Peste câteva zile, regele spaniol și-a cerut scuze: “Îmi pare rău. Am făcut o greșeală”.

Acum, chiar și plecat, Juan Carlos tot provoacă probleme. Speculațiile pe tema locului în care s-ar afla sunt dintre cele mai variate. Potrivit unor ultime informații, el s-ar afla într-un hotel de lux din Abu Dhabi. În această săptămână, grupările pro-republicane sprijinite de partidul Podemos, de stânga, au protestat în Pamplona și în alte orașe din Țara Bascilor scandând lozinci precum “Afară cu Bourbonii, afară cu monarhia”.

Deși premierul socialist Pedro Sánchez și-a exprimat sprijinul față de monarhie, afirmând că “oamenii sunt cei judecați, și nu instituțiile”, liderul partidului Podemos, Pablo Iglesias, partenerul său de coaliție, a spus că “fuga nu face cinste” unui șef de stat.

Pe măsură ce ancheta înaintează, Felipe VI a căutat să se delimiteze de tatăl său, printre altele, renunțând la orice moștenire care “ar încălca legea sau criteriile de corectitudine și integritate”. Juan Carlos a fost totodată scos de pe ștatul de plată al palatului.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC SPANIA

Spania intră din nou în lista țărilor din zona galbenă. Zborurile vor fi suspendate!

Dispărută în Spania! Româncă de 17 ani, a fost văzută ultima oară în Valencia, se pregătea să plece în țară