Un lucru e clar pentru Europa: viitorul va însemna pensionarea la 70 de ani. Este o realitate care prinde contur în țări precum Danemarca, dar care va afecta în curând milioane de lucrători europeni – inclusiv pe românii din Spania. Un raport recent elaborat de Fedea (Fundația pentru Studii Economice Aplicate) arată că, din punct de vedere al sănătății, bărbații ar putea lucra cu 8 ani mai mult, iar femeile cu 6, fără un impact negativ major asupra stării lor fizice. Dar ce înseamnă, în practică, această concluzie pentru muncitorii români?
Pentru mulți români stabiliți în Spania, ideea de a lucra până la 70 de ani nu este o alegere. Este o necesitate. Mulți activează în domenii solicitante fizic – construcții, agricultură, curățenie sau îngrijire – unde uzura organismului este accelerată. Chiar dacă raportul Fedea sugerează că o parte semnificativă a populației de peste 55 de ani ar putea munci mai mult decât generațiile anterioare, nu toate locurile de muncă permit acest lucru.
„Sănătatea bună” invocată de studiu este calculată pe baza unor indicatori statistici (mortalitate, speranță de viață), dar nu ține cont de realitățile fiecărui tip de muncă sau de accesul inegal la servicii medicale – o problemă recurentă și în rândul migranților români. Potrivit studiului, rata de ocupare a forței de muncă în rândul bărbaților spanioli de peste 55 de ani a scăzut în ultimele decenii de la 47% la 32%, în timp ce în rândul femeilor a crescut de la 13% la 22%. Aceste date sunt în contrast cu faptul că speranța de viață a crescut, iar sănătatea generală s-a îmbunătățit. Se constată totodată o deconectare între potențialul fizic de a munci și deciziile de pensionare – de multe ori dictate de factori economici, reglementări rigide și lipsa unor forme de pensionare graduală.
Pentru muncitorii români, mulți angajați pe contracte temporare sau în regim part-time, posibilitatea de a continua munca până la o vârstă înaintată este adesea mai degrabă o povară decât o oportunitate. Din 2011, vârsta legală de pensionare în Spania a început să crească treptat, urmând să atingă 67 de ani în anii următori. Pe fondul unei populații tot mai îmbătrânite și a presiunii asupra sistemului public de pensii, ideea extinderii vieții active devine tot mai populară printre factorii decidenți.
Cu toate acestea, studiul Fedea trage un semnal de alarmă: sistemul actual nu permite o trecere flexibilă spre pensionare. Muncitorii trec de la normă întreagă la inactivitate completă, fără posibilitatea de a combina pensia cu un program redus de lucru. Această lipsă de opțiuni afectează direct românii care ar putea – sau ar trebui – să muncească în regim flexibil, dar nu beneficiază de cadrul legal sau contractual pentru a face asta.
Modelul propus de cercetători este inspirat din alte state europene și presupune o reformă structurală: pensionarea treptată. Aceasta ar permite celor care încă pot și vor să muncească să își continue activitatea cu normă parțială, completată de o parte din pensie. În același timp, ar reduce presiunea pe sistemul public, ar încuraja îmbătrânirea activă și ar valorifica experiența profesională a celor în vârstă.
Deși datele raportului Fedea sunt optimiste în privința capacității fizice a lucrătorilor în vârstă, ele nu reflectă complexitatea vieții profesionale a migranților. Românii din Spania, adesea angajați în condiții dificile și cu venituri modeste, nu își permit luxul unei pensii anticipate sau al unei pensionări confortabile la 65 de ani. Iar lucrul până la 70 de ani, fără reforme adecvate, riscă să devină o tragedie socială și medicală. Soluția ar fi o schimbare legislativă care să țină cont de specificul fiecărei categorii profesionale, de realitatea migranților și de dreptul fiecărui lucrător la o bătrânețe demnă.