in

Pedro Sánchez: Spania e la doar 100 de zile de imunitatea colectivă, 70% din populaţie va fi vaccinată

Spania se află la 100 de zile distanţă de obţinerea imunităţii colective împotriva COVID-19, când cel puţin 70% din populaţie va fi vaccinată, susține premierul spaniol, Pedro Sánchez. 

Cu ajutorul vaccinării am început să depăşim ”cea mai rea calamitate a umanităţii în ultimii o sută de ani”, a spus Pedro Sánchez la o conferinţă de presă la Atena, după o întâlnire cu omologul său grec Kyriakos Mitsotakis, relatează EFE, citată de Agerpres.

”Ne aflăm la numai 100 de zile de obţinerea imunităţii de grup, adică atingerea obiectivului ca 70% din populaţia spaniolă să fie vaccinată şi, prin urmare, imunizată”, a adăugat şeful guvernului spaniol, care a dat 18 august ca dată aproximativă pentru atingerea acestui prag în ţara sa.

El a anunţat că, până în prezent, o treime din populaţia adultă a Spaniei a primit cel puţin prima doză de vaccin anti-COVID-19, jumătate din această treime primind şi rapelul.

Spania vrea ca toate șoselele publice, naționale și regionale să devină cu plată în decurs de 3 ani

Spania este din nou pe lista țărilor de risc, cei care se întorc în România intră în carantină 14 zile