in

OMS: Tinerii, vinovați de răspândirea coronavirusului. Socializează fără să realizeze că sunt contaminați

Organizaţia Mondială a Sănătăţii – OMS a avertizat că persoanele cu vârste de 20, 30 şi 40 de ani care nu ştiu că sunt contaminate cu noul coronavirus reprezintă factorul principal în răspândirea acestuia, relatează BBC, citat de News.ro.

Proporţia tinerilor care au fost infectaţi a crescut, a transmis OMS. Astfel, viaţa celor mai vulnerabili este pusă în pericol dacă oamenii socializează fără să realizeze că sunt purtători ai coronavirusului.

„Epidemia se schimbă”, a spus Takeshi Kasai, director regional al OMS. „Ceea ce observăm nu este o simplă revenire. Credem că este un semnal că am intrat într-o nouă fază a pandemiei în Asia-Pacific”.

Focare au apărut în ultimele săptămâni în ţări precum Vietnam, unde răspândirea coronavirusului părea să fie ţinută sub control.

Câteva ţări europene, precum Franţa şi Spania, au înregistrat o creştere importantă a numărului de cazuri în ultimele două săptămâni, autorităţile subliniind că tinerii nu respectă regulile de distanţare fizică.

La nivel mondial, de la descoperirea noului coronavirus în Wuhan (China), la finalul anului trecut, au fost înregistrate peste 21,8 milioane de cazuri şi mai mult de 774.000 de decese, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins.

Aproape 600 de români din Spania, infectați cu SARS-CoV-2

Spania, țara europeană cu cele mai multe infectări raportate la populație în ultimele 14 zile. România, prima la decese