
Ea okupa în casă abandonată, el fără un acoperiș deasupra capului, dormea în mașină. Între ei, un conflict ce mocnea de ceva timp. Se certau mult ei, acum finalul tragic. În liniștea întunecată a nopții, focul a transformat o dubă veche într-un mormânt de metal. În interior, trupul lui Miguel Milán, un bărbat de 67 de ani, care își făcuse din acel vehicul casă timp de cinci ani. La câțiva pași, o femeie privea. Era Francisca G.R., okupa cu un trecut marcat de jafuri, fraude, trafic de droguri și ani de închisoare. În acea noapte, focul nu a ars doar fierul și textilele, ci a mistuit și ultima fărâmă de pace din colțul sărăcăcios al cartierului Telde.
Potrivit martorilor, tensiunile dintre cei doi mocneau de ani buni. Oamenii din zonă spun că amenințările nu erau rare și că, în ultimele zile, lucrurile escaladaseră odată cu sosirea unui cuplu nou. Aceștia își lăsaseră bunurile lângă dubă ieri, care s-au transformat în cenușă. Printre aceste bunuri se aflau o canistră de gaz de camping și o butelie de gaz , care au detonat după incendiu, provocând o explozie ce ar fi putut agrava incendiul, amplificând dezastrul.
Miguel trăia în marginea societății, printre mașini abandonate și în umbra unei prăpăstii, iar Francisca — dependentă de droguri și prinsă într-un cerc vicios al deciziilor greșite — nu reușise să-și schimbe viața, în ciuda încercărilor familiei de a o salva, potrivit canarias7. În zorii zilei de ieri, focul a pecetluit un conflict vechi, iar poliția a pus cătușele pe mâinile unei femei bântuite de propriul trecut.
Acum, anchetatorii încearcă să stabilească dacă moartea lui Miguel este rezultatul unei neglijențe fatale sau al unei intenții reci, premeditate. Comunitatea din Ojos de Garza rămâne însă cu o întrebare amară: cine este, de fapt, victima și cine călăul într-o poveste unde sărăcia, singurătatea și disperarea au scris finalul în flăcări?