Există o porțiune de stradă, între Forurile Imperiale și Colosseum, care ieri s-a transformat într-o scenă suspendată: sirene, căști galbene, dărâmături, praf care pătrunde în plămâni și rămâne lipit de haine. În mijlocul acelei liniști apăsătoare, alcătuite mai mult din așteptare decât din cuvinte, era și o femeie care nu reușea să stea pe loc, se plimba de-o parte și de alta a cordonului, se lăsa îmbrățișată de cei care încercau să o sprijine și apoi revenea cu privirea spre locul exact unde știa că el încă mai era acolo, sub pietre. În acel gol brusc, numele său devenise o singură respirație care oscila între viață și sfârșit: Octav Stroici. Acesta este filmul operațiunilor de salvare.
Roma a văzut multe imagini de urgență, dar ieri așteptarea a durat prea mult, de parcă timpul s-ar fi rupt odată cu zidurile. Fiecare sirenă care pornea părea să promită vești. Fiecare tăcere le infirma. Orașul, obișnuit să fotografieze ruinele, a descoperit cât de crud poate fi prezentul atunci când se prăbușește cu adevărat ceva, nu doar în amintire.
De la Suceava la Monterotondo
Octav avea 66 de ani și s-a născut la Suceava, oraș din nordul României, în regiunea Moldovei. În Italia își construise o nouă casă, la Monterotondo, împreună cu soția sa. O viață obișnuită, făcută din muncă și familie, cu legătura cu rădăcinile sale care nu s-a rupt niciodată. Pe profilul său de socializare rămâne o fotografie la mare, una dintre ultimele: el și ea, singuri, un zâmbet care nu are nevoie de explicații.
Ieri dimineață era unul dintre cei patru muncitori implicați pe șantierul de la Turnul Contilor, în inima Romei. Ceilalți trei au fost salvați. El a rămas prins. Sub blocurile de piatră, sub dărâmături, sub unsprezece ore de așteptare care au transformat o tură de muncă într-o condamnare lentă.
Așteptarea fără sfârșit, apoi cursa la spital
Soția a ajuns imediat, s-a așezat în spatele barierelor, a întrebat, a ascultat, a așteptat. Alături de ea a fost ambasadoarea României în Italia, Gabriella Dancau, și personalul consulatului, care au rămas cu ea tot timpul. Cei care i-au fost aproape spun că „nu reușea să vorbească, era foarte îngrijorată”, în timp ce salvatorii confirmau că Octav încă respira, dar nu putea să se miște sau să răspundă.
La ora 22:36, pompierii l-au scos viu. În ambulanță au încercat să-l resusciteze cu un masaj cardiac prelungit. A urmat transferul la spitalul Umberto I. În cele din urmă, vestea pe care nimeni nu voia să o audă: Octav nu a supraviețuit.
A fost un muncitor, un soț, un om cu o viață normală. Orașul l-a cunoscut doar în momentul tragediei. Dar acum numele său va rămâne legat de o prăbușire care nu privește doar pietrele, ci și felul în care o poveste privată devine, brusc, povestea tuturor.
Octav Stroici a fost unul dintre cei patru muncitori răniți în prăbușirea clădirii medievale Torre dei Conti. „La ora 23:05”, a scris spitalul , „pacientul Octav Stroici a ajuns la camera de gardă în stop cardiac. A fost supus resuscitării cardiopulmonare (RCP), care, potrivit personalului 118, fusese deja inițiată la locul prăbușirii. La sosirea la Departamentul de Urgență (DEA), echipa medicală a continuat RCP timp de aproximativ o oră. Cu toate acestea, activitatea cardiacă spontană nu a fost restabilită. În ciuda acestor eforturi, decesul său a fost declarat la ora 00:20.” Vezi și: Ultimul drum al lui Octav Stroici de la Roma către România și la cimitir în sunet de clopote și rugăciuni șoptite