in

Mii de case ocupate ILEGAL în Andaluzia. Un britanic s-a trezit cu încuietoarea schimbată și cu un român ilegal în casă. Ce a făcut ca să scape de „chiriaș”

Ocuparea ilegală a caselor în Andaluzia, sudul Spaniei, a atins cel mai înalt nivel, a comunicat guvernul acestei provincii.

Peste 2000 de locuințe sunt în această situație, poliția spaniolă și serviciile sociale fiind ocupate să răspundă apelurilor disperate ale proprietarilor de case, neputincioși atunci când încearcă să evacueze chiriașii ilegali.

Potrivit Euro Weekly News, legea a fost modificată destul de recent, dar sunt necesare luni întregi și multe înfățișări în instanță pentru a se obține un rezultat.

Mulți proprietari care s-au întors din Marea Britanie au fost întâmpinați cu încuietori schimbate și uneori chiar cu violență, în timp ce au încercat să intre în propriile case.

Lumea Liberă: Scade preţul caselor în Spania, o vilă de 170.000 de euro ajunge la 80.000 de euro

Un britanic, soția sa și copilul nou-născut au fost opriți de la intrarea în casa lor din Calahonda de către ocupanții ilegali de origine română. Poliția a fost chemată, iar „chiriașul” a arătat un contract care îi dădea dreptul să fie acolo.

În cele din urmă, documentul s-a dovedit fals, iar românul a plecat înainte de a se ajunge în instanță, după ce a primit 1.000 de euro de la proprietar pentru a-și găsi o altă locuință.

În cazul în care vi se întâmplă așa ceva, se recomandă să vă adresați instanței civile din Spania și să depuneți un proces pentru evacuare pe motiv de precaritate, care va fi procesat printr-un proces verbal, astfel încât termenele pentru evacuare să fie mai scurte.

Casele și apartamentele din Austria devin tot mai scumpe, prețurile vor crește și în 2019

Spania, cel mai mare număr de cazuri noi de coronavirus din Europa de Vest. „Este o situație CRITICĂ”

Italia se alătură țărilor care impun restricții majore spaniolilor. Presa iberică: „Italia pune restricții concurenților turistici direcți”