in

Justiţia spaniolă a decis: o bătrână va fi vaccinată chiar dacă fiica sa se împotriveşte

batrana vaccinata spania

Un judecător spaniol a ordonat vaccinarea împotriva COVID-19 a unei pensionare dintr-un cămin de bătrâni în pofida refuzului fiicei acesteia, printr-o decizie dată publicităţii miercuri de tribunalul din Santiago de Compostela, informează AFP.

Azilul de bătrâni a făcut apel la justiţie sâmbătă, după ce s-a confruntat cu refuzul categoric al fiicei unei pensionare de a permite vaccinarea mamei sale, în condiţiile în care aceasta din urmă avea „o capacitate de decizie foarte limitată”.

În verdictul său, magistratul estimează că pensionara „duce lipsă de abilităţi exacte pentru a-şi putea da consimţământul pentru un act medical”. Chiar dacă magistratul a exprimat înţelegere faţă de rezervele fiicei acesteia cu privire la posibile efecte secundare ale vaccinului, el a decis că vaccinarea bătrânei constituie „un risc mai mic” decât să nu se facă nimic.

Poziţia fiicei pensionarei „contravine intereselor rezidentei (din căminul de bătrâni) în ceea ce priveşte menţinerea stării sale de sănătate şi evitarea riscurilor vitale”, continuă judecătorul.

El subliniază că decizia este dictată exclusiv de interesele rezidentei şi nu de ale tuturor pensionarilor, dat fiind faptul că în Spania campania de vaccinare se face pe bază benevolă şi că nimeni nu poate fi forţat să i se administreze o injecţie pe motiv că acest lucru ar fi în beneficiul întregii comunităţi.

La fel ca cele mai multe dintre ţările europene, Spania a demarat campania de vaccinare la sfârşitul lui decembrie, începând cu salariaţii şi pensionarii din căminele de bătrâni, unde mii de persoane în vârstă au fost ucise de noul tip de coronavirus.

Spaniolii înregistrează în general o rată relativ ridicată de acceptare a vaccinărilor, însă în cazul COVID-19 se menţin unele rezerve, cu 62% dintre spanioli dispuşi să se vaccineze, potrivit unui studiu al Ipsos Global Advisor realizat în 15 ţări.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC SPANIA

spania marea britanie

INTERZIS în Spania pentru călătorii din Marea Britanie. Măsura se aplică până pe 2 februarie

Record infectări Spania

Record absolut în Spania: aproape 40.000 de cazuri noi de infecţie în 24 de ore. «Un risc extrem», avertizează autorităţile