in

Doi români au jefuit casa din Ibiza a celebrului cântăreț James Blunt. Ce au furat

james blunt

Garda Civilă a arestat în Ibiza doi români care aparțineau unei organizații criminale dedicate jafurilor cu forță și avariilor caselor de pe insulă. Printre victimele acestora se numără şi cântărețul britanic James Blunt căruia i-au fost furate haine, un ceas de la bunicul său și o baionetă perioada în care a fost soldat în armata britanică și a luptat în războiul din Kosovo, scrie Mallorca Diaro.

James Blunt, 46 de ani, s-a arătat dispus chiar să plătească o recompensă pentru returnarea bunurilor sale cu o mare valoare sentimentală.

”Singura mea tristețe reală este că au luat niște butoni și un ceas de buzunar vechi care îi aparținea bunicului meu și o baionetă din perioada mea ca soldat în războiul din Kosovo din 1999”, a spus artistul, care nu s-a aflat în casă în timpul jafului.

Românii au multe jafuri la activ

Cei doi infractori români fac parte dintr-o organizație criminală, care se ocupă cu jafuri și spargeri în casele de pe insulă. Ei au fost arestați de ofițerii de la Garda civilă în urma unei operațiuni ample, declanșate după un val de spargeri semnalate în Ibiza.

Cele câteva sute de cămăși ale cântărețului, dar și bijuteriile au fost recuperate de polițiști.

Hoții erau bine organizați și supravegheau locuințele până ce proprietarii plecau de acasă, apoi pătrundeau înăuntru și dezactivau sistemele de alarmă. Și polițiștii i-au supravegheat o bună bucată de vreme înainte să intervină și i-au prins chiar atunci când transportau prada cu o mașină, după o asemenea lovitură.

Ulterior, polițiștii au descoperit și un depozit clandestin în care banda de infractori depozita obiectele furate. Până în prezent au fost clarificate circa 12 jafuri – printre ele numărându-se și cel de la casa din Santa Gertrudis care aparține cântărețului britanic James Blunt.

Au fost recuperate obiecte furate în valoare de 300.000 de euro, printre care se numără și două sculpturi și mai multe picturi de la autori renumiți, sute de sticle de vin, coniac, șampanie, ceasuri de masă din secolul al XIX-lea, sculpturi din jad, tacâmuri din aur și argint, bijuterii și unelte. Ancheta continuă, Garda Civilă încercă să-i aresteze și pe ceilalți membri ai bandei care au fost deja identificați.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC SPANIA

san fermin tauri

Cursele de tauri și festivalul San Fermin au fost anulate pentru al doilea an consecutiv

Spania vrea să acorde dubla cetățenie românilor. ”Apreciem foarte mult contribuţia populaţiei române la societatea spaniolă”