Vrei să ştii câte câte cazuri de Covid-19 sunt în zona în care trăieşti? Google Maps este de mult timp un instrument indispensabil pentru oamenii care călătoresc în lumea întreagă. Acum, aplicaţia va aduce o nouă caracteristică pentru a ajuta oamenii să evite călătoriile în zone cu o densitate mare de cazuri Covid-19 și, la rândul lor, să limiteze răspândirea virusului.
Aplicația este una cu adevărat revoluționară și va putea fi utilizată inclusiv de cadrele medicale sau autoritățile locale, la nevoie. Practic, Google Maps dezvăluie în orice moment, indiferent unde te afli, numărul de persoane infectate cu noul coronavirus din zona respectivă, scrie Mediafax.
Informaţiile furnizate de Google Maps vor fi preluate de la Johns Hopkins University, fiind vorba despre o sursă oficială, de încredere. Utilizatorul va citi informațiile pe o hartă în culori, în care este trecută o medie pe şapte zile a noilor cazuri la 100.000 de locuitori, într-o anumită zonă. Harta va fi disponibilă în 220 de ţări şi teritorii.
În cazul în care Covid-19 se va răspândi din toamnă, așa cum preconizează specialiștii, care anticipează un al doilea val de infecții, utilizatorii Google Maps vor descoperi necesitatea acestei funcții, care îți permite să vezi stadiul epidemiei în zona în care te afli. Totodată, oricine își poate planifica o deplasare în funcție de numărul de infecții raportat de Google Maps în regiunea respectivă.
Compania Google anunță că această funcție din Google Maps va fi disponibilă, de săptămâna asta, și pe iPhone-uri şi dispozitive cu sistem Android.