După discuţii cu Comisia Europeană, 16 companii aeriene din Europa au fost de acord să restituie banii datoraţi pasagerilor pentru zborurile anulate în timpul pandemiei de COVID-19, să informeze mai bine călătorii când companiile anulează zborurile şi să ofere vouchere doar atunci când pasagerii optează pentru ele, informează Reuters, citată de News.ro.
Air France-KLM, British Airways, Easyjet, Lufthansa, Ryanair, TAP şi Wizz Air sunt, printre altele, companiile care au decis să returneze prețul biletelor. Comisia Europeană a declarat că aceasta a fost cea mai mare acţiune de cooperare în domeniul protecţiei consumatorilor din istoria reţelei CPC şi prima acţiune care s-a bazat pe o alertă din partea Comisiei.
Noi zboruri de la Iași pentru Madrid și Barcelona, la prețuri convenabile
„Companiile aeriene au încălcat masiv drepturile consumatorilor europeni în timpul pandemiei”, a declarat Monique Goyens, directorul general al Organizaţiei Europene a Consumatorilor, CEUC. „Este timpul ca companiile aeriene să îşi repare greşeala. Mulţi consumatori din toată Europa aşteaptă în continuare să îşi primească banii pentru zborurile anulate în timpul primelor blocaje din 2020”, a spus Monique Goyens.
„În faza incipientă a pandemiei, unele companii aeriene au impus pasagerilor voucherele. Au acţionat împotriva normelor UE de protecţie a consumatorilor. Acest lucru a fost inacceptabil”, a declarat într-un comunicat Didier Reynders, comisarul european pentru justiţie.
Adina Vălean, comisarul UE pentru Transporturi Adina Vălean a salutat acordul, adăugând că acesta va restabili încrederea dintre pasageri şi companii aeriene. „Redresarea sectorului transportului aerian depinde de acest lucru”, a afirmat Adina Vălean.