Minune în Parlament: deputaţii au dat votul final pentru confiscarea extinsă pentru averile ilegale. Inițiativa zăcea de trei ani de zile în sertarele Parlamentului, iar România risca să fie amendată dacă nu transpunea Directiva europeană privind confiscarea bunurilor obținute din infracțiuni.
Astfel, dacă o persoană este condamnată la minim patru ani de închisoare și nu își poate justifica averea, instanța poate decide confiscarea. Actul normativ merge la președinte, pentru promulgare.
Proiectul de lege a fost votat, decizional, de 255 de deputați.
Astfel, actul normativ modifică Codul Penal:
“Sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele prevăzute la art. 112, când faţă de o persoană se dispune condamnarea pentru o faptă susceptibilă să îi procure un folos material şi pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare, instanţa îşi formează convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale. Convingerea instanţei se poate baza inclusiv pe disproporţia,dintre veniturile licite şi averea persoanei.”
„Confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei. Confiscarea extinsă poate fi dispusă şi asupra bunurilor transferate către terţi, dacă aceştia ştiau sau ar fi trebuit să ştie că scopul transferului a fost evitarea confiscării.”
De asemenea, un amendament la la articolul 249 din Codul de Procedură Penală:
“(4 indice 1) În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie.”
„PNL a reușit – în colaborare cu deputatul Ana Birchall – realizarea unui acord politic în Parlament pentru confiscarea extinsă a averilor. Amendamentele inițiate și susținute de PNL sunt în concordanța cu Directiva europeană și prevăd confiscarea extinsă a averilor dobândite prin hoție. Averile pot fi confiscate după condamnarea definitiva a celor care s-au îmbogățit din banul public sau privat și care au primit o pedeapsa mai mare de 4 ani de închisoare. Pedeapsa se aplica și pentru condamnat și pentru cei care au ascuns, pe numele lor, averea altora.
Adoptarea legii înseamnă că România nu mai riscă procedura de infringement din partea UE, care ne putea costa milioane de euro”, a declarat Florin Roman, liderul deputaților PNL.