in

Cum va funcționa pașaportul COVID în România. STS se ocupă de aplicație

pasaport covid

Certificatele digitale verzi (așa numitul pașaport COVID-19) care vor facilita libera circulație în Uniunea Europeană (UE), pe timpul pandemiei de COVID-19, vor fi implementate în România cu suportul Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), a anunțat marți instituția. Soluția tehnică dezvoltată de STS va fi interconectată cu cele implementate de către celelalte state membre ale UE pentru a permite eliminarea restricțiilor de testare sau carantină la trecerea frontierei.

Potrivit STS, certificatele vor conține un cod QR și se vor putea vizualiza, respectiv descărca dintr-un portal web securizat. Fiecare persoană care s-a vaccinat împotriva COVID-19, care s-a recuperat după această afecțiune sau care deține un rezultat negativ la testarea COVID-19 în ultimele 72 de ore va putea să descarce gratuit certificatul verde digital. De asemenea, certificatele vor putea fi utilizate și în format tipărit.

În urma consultărilor cu experții grupului tehnic de lucru constituit la nivel european, a fost avansată soluția tehnică care va include o aplicație web pentru generarea certificatelor şi o aplicație pentru smartphone (Android) pentru verificarea certificatelor emise în țară sau emise de alte state.

“Codul QR din certificat va conține informații de identificare (nume, prenume și data nașterii), precum și informații medicale esențiale, semnate digital, pentru a se garanta autenticitatea datelor. Documentele vor respecta toate regulile de protecție a datelor personale și vor putea fi utilizate la trecerea frontierei, însoțite de actul individual de identitate.”, precizează STS.

Specialiștii STS spun că “au realizat o propunere de arhitectură a sistemului informatic de emitere și verificare a certificatelor digitale verzi, urmând să se desfășoare dezvoltarea propriu-zisă a aplicațiilor, testarea cu instituțiile din țara noastră și cele europene, iar, la final, implementarea acestora.”

De asemenea, la nivel UE se întreprind demersuri pentru adoptarea Propunerii de Regulament a Parlamentului European şi a Consiliului privind un cadru pentru emiterea, verificarea şi acceptarea certificatelor interoperabile privind vaccinarea, testarea și recuperarea pentru a facilita libera circulație în timpul pandemiei de COVID-19.

Până în prezent, termenul vehiculat, la nivel european, pentru implementarea certificatelor verzi de călătorie este începutul lunii iulie 2021.

Astfel, în luna mai, la nivel european, are loc testarea de interconectare între țările membre și gateway-ul european (DGCG) care va centraliza și administra cheile publice ale țărilor membre pentru verificarea semnăturilor certificatelor digitale verzi, România fiind programată pentru ziua de 21 mai a.c.

STS mai precizează că “a transmis, în data de 6 mai a.c., către grupul de suport tehnic de la nivel european certificate digitale verzi de test pentru verificarea implementării de către fiecare țară a procesului de generare și verificare a acestora. Acestea au fost verificate și validate cu succes de către țările membre.”

Certificatul sanitar european, menit să faciliteze călătoriile în interiorul blocului comunitar în condiţiile pandemiei şi care încă face obiectul negocierilor politice în cadrul UE, a intrat luni într-o fază de teste care ar trebui să-i permită să fie operaţional din punct de vedere tehnic în luna iunie, înaintea începerii sezonului estival, a anunţat luni Comisia Europeană, relatează AFP și Agerpres.

O animatoare română din Cantabria a fraudat un client cu un milion de euro, condamnată la 6 ani de închisoare

spaniol bistrita

Un spaniol s-a vaccinat în România: «Am avut noroc, în Spania aveam posibilitatea abia în decembrie»