in

Un nou avertisment din partea lui Bill Gates. Criza uriașă care va afecta întreaga omenire

bill gates criza

Fundaţia Bill & Melinda Gates a dat publicităţii un raport alarmant privind viitorul.
„Se apropie o uriaşă criză agricolă şi umanitară. Sunt necesare mai multe fonduri”, este mesajul raportului.

O criză agricolă uriaşă, în special pentru ţările expuse din punct de vedere climatic, se va abate asupra lumii. Din acest motiv, este nevoie de strategii de adaptare, de sprijin şi de finanţare, toate în regim de urgenţă, cu o atenţie deosebită pentru Africa.

Aceste lucruri sunt susţinute de cel mai recent raport prezentat de Fundaţia Bill & Melinda Gates.

Predicția lui Bill Gates: Când crede miliardarul american că vom reveni complet la normal

De ceva timp, Fundaţia încearcă, prin finanţare, să facă lumină asupra unora dintre principalele probleme globale, de la criza climatică până la redresarea post-Covid-19.

În raport se consemnează că o creştere a temperaturilor în lacurile din întreaga lume a fost detectată şi este legată de emisiile de gaze cu efect de seră.

Aceste ecosisteme, de care depind milioane de oameni, sunt expuse riscului, putând perturba viaţa de zi cu zi a omului.

un milion de imbolnaviri

«Un milion de români se vor îmbolnăvi, 10.000 vor muri», previziunile sumbre ale unui medic

masca interior spanioli

Când renunţă Spania la masca de protecţie la interior? “Normalitatea TOTALĂ nu ar trebui întârziată”