in

Are 19 ani şi a născut deja şase copii. România este pe locul al doilea în UE la numărul de mame adolescente

mame tinere

România este pe locul al doilea în Uniunea Europeană la rata de naștere în rândul mamelor adolescente, arată un studiu realizat de UNICEF împreună cu Asociația SAMAS în România. Potrivit autorilor studiului, fenomenul este ciclic, repetându-se în cadrul acelorași familii de la o generație la alta împreună cu precaritatea economică, socială și de sănătate.

Mama primului copil care s-a născut anul acesta în România, chiar în primele ore după miezul noții de Revelion, este o adolescentă de 15 ani din județul Mureș. Cazul nu este un accident: un sfert din mamele minore din Uniunea Europeană trăiesc în România.

Un studiu realizat în România de UNICEF împreună cu Asociația SAMAS – Sănătate pentru Mame Singure – a descoperit o tânără care, la 19 ani, a născut deja șase copii. Sub vârsta de 15 ani există mame care au deja doi sau chiar trei copii. Ceea ce înseamnă o primă sarcină avută la 13 ani. Șocante sunt și vârstele primelor experiențe sexuale. Doar în eșantionul studiat de tinere care au născut sau sunt însărcinate la vârsta adolescenței, cel puțin o fată a mărturisit că a început la nouă ani, iar fiecare a cincea înainte de a împlini 15 ani.

Cauzele fenomenului

Discuțiile purtate de autorii studiului cu profesioniști și reprezentanți ai instituțiilor care ar trebui să urmărească fenomenul (medici de familie sau de planificare familială, psihologi, direcții de protecția copilului) au permis o oarecare imagine a cauzelor nașterilor la vârsta școlarizării obligatorii. Una este lipsa comunicării în familie, fie din considerente religioase, fie pentru că părinții se simt depășiți de provocare, nu-și dau seama nici ei că ar avea ce să le transmită sau, pur și simplu, nu le pasă. Un alt context invocat este nesupravegherea tinerelor prin plecarea în străinătate a părinților, corelată, de autorii studiului, cu sentimentul tinerelor fete că nu sunt iubite în familie. Există, desigur, și comunități în care căsătoriile la vârste foarte mici fac parte din cutumele și cultura respectivelor entități sociale.

Nu surprinde constatarea că numărul cazurilor este cu atât mai mare cu cât nivelul educației este mai scăzut. În lipsa unor strategii guvernamentale, adolescentele acestea, care vin din familii cu istoric social și educațional precar, unde lipsesc chiar și acte de identitate și nimeni nu are un loc constant de muncă, sunt predispuse la eșec școlar. Mai mult, chiar: familiile ajung să profite de pe urma ajutoarelor sociale și a alocațiilor primite de fetele de abia intrate în pubertate și care sunt încurajate, apoi, să facă alți copii, pentru a obține și mai mulți bani de la stat. Sunt deseori singurele surse de venit din casă, așa cum au fost și mamele lor, în urmă cu nu foarte mulți ani.

Vârsta primului partener sexual este apropiată de vârsta adolescentei în aproape 70% dintre cazuri

Nu de puține ori, fetele fug de acasă din cauza violenței sau a abuzurilor și ajung victime. De altfel, analiza răspunsurilor la întrebarea legată de locul primei experiențe sexuale ridică semne de întrebare legate de consimțământul acesteia: foarte des se întâmplă la partener acasă, eventual la un prieten, iar asta, spun autorii studiului, implică deseori abuzuri, inclusiv sexuale.

Cât despre partener, care poate fi de aceeași vârstă, dar și cu 15-20 de ani mai mare, de cele mai multe ori provine din aceeași comunitate (sate izolate, fără acces la servicii sociale sau medicale), chiar din anturajul familiei adolescentei, a trăit într-un mediu violent, localizat în zone cu infracționalitate ridicată, șomaj sau prostituție. În multe cazuri, partenerii nu recunosc paternitatea copilului sau chiar dispar când sunt anunțați că a apărut o sarcină. 

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC SPANIA

Valencia, un nou-născut român a stat 70 de zile la terapie intensivă cu Covid. A fost externat în aplauzele medicilor – VIDEO

Madridul și regiunea Castilla se află de vineri în alertă maximă din cauza ninsorii. ”Va fi cea mai abundenta din ultimele decenii”