Sari la conținut

Scrisori oficiale în căsuța poștală, iată ce ai de făcut

Scrisori neplăcute în cutia poștală

Scrisori neplăcute în cutia poștală – În ciuda faptului că ai plecat în străinătate ca să muncești, situația pieței muncii nu mai este cea din urmă cu câțiva ani și ai putea întâmpina probleme cu locul de muncă. Uneori, ai putea să ajungi chiar la șomaj. Din fericire, Spania are o ofertă destul de amplă în acest sens și undeva ai putea chiar să te strecori pentru a beneficia. Dar tocmai din acest motiv autoritățile spaniole stau foarte atente și controlează situația beneficiarilor. Iată câteva aspecte la care să fii atent.
Citește și: Spania. Iată ce pensie iei cu 15 ani de cotizare

Scrisori neplăcute în cutia poștală

Unul dintre cele mai importante este acela al prezenței pe teritoriul Spaniei în perioada în care încasezi șomajul. Oricum, sunt cazuri în care chiar și fără ca tu să te simți cu musca pe căciulă ai putea să primești o scrisoare neplăcută, de tipul aceleia de la SEPE pentru „cobro indebido”.

Atunci când se solicită șomaj la SEPE, instituția asigurăplata beneficiului lunar corespunzător. De aceea, dacă pleci trebuie să anunți. Alfel, primești scrisoarea neplăcută la care ai puține soluții de răspuns.
Citește și: Declarația de Venit în Spania. Ce trebuie să știe românii beneficiari de ajutoare sociale, explicațiile Agenției Fiscale

Ai putea spune că un bun avocat ar putea rezolva problema, parțial este adevărat. Un român din Spania a solicitat ajutorul unui avocat după ce a primit o astfel de scrisoare. Organismul spaniol îi cere să restituie 7000 euro pentru „cobro indebido”.
Citește și: Spania, noutăți 2023. TOT ce trebuie să știi despre ajutorul pentru șomerii peste 52 de ani

Cazul unui român a cărei soție lua șomajul în Spania

Bărbatul relatează că, recent, a rămas fără muncă în Spania și a solicitat șomaj. Autoritățile spaniole i-au cerut o serie de documente, între care și certificatul de căsătorie. Din acesta reieșea că el și partenera sa s-au căsătorit în România chiar când mireasa ar fi trebuit să fie în Spania pentru că pecepea ajutorul de șomaj. În consecință el ar putea primi șomaj, dacă îndeplinește celelalte condiții, dar soția va trebui să restituie șomajul primit luni în urmă. Pentru că obligația comunicării părăsirii Spaniei nu a fost respectată.

De ce suma de șomaj trebuie restituită: „Ai dreptul să nu rămâi fără alimente, să fii protejat atât timp cât cauți activ de muncă, pentru asta cotizezi pentru șomaj. În perioada în care primești șomajul autoritățile spaniole vor ca tu să cauți de muncă”, a declarat pentru Ziarul Românesc Spania avocat Carmen Pop, din Madrid.

scrisori neplăcute în cutia poștală
Avocat Carmen Pop

„De exemplu, nu poți să stai în vacanță doi ani în România. Indemnizația de șomaj nu este o indemnizație care ți se dă pentru că ai muncit. Mulți îmi spun: e dreptul meu de ce mi l-a tăiat. Poți merge în România atât timp cât anunți. Domnul s-a căsătorit, dar mulți merg ca să participe la o nuntă sau un botez. Cei activi nu pot să plătească vacanțele celor care nu lucrează. E dreptul tău să iei șomaj în situație de forță majoră: că am familie, am copii, trebuie să mănânc în fiecare zi, am probleme economice, dar nu să mă duc în vacanță în România” a mai spus avocat Carmen Pop.
Citește și: Declarația de Venituri în Spania. Documentul obligatoriu la care trebuie să fie atenți TOȚI angajații

Când vorbim de șomaj necuvenit în Spania sau „cobro indebido”

Aceste scrisori neplăcute în cutia poștală pot fi primite de oricine încasează șomajul în Spania și nu respectă condițiile statului spaniol.

  • Dacă SEPE a aprobat o cerere care nu îndeplinește toate cerințele.
  • Când beneficiarul părăsește teritoriul Spaniei și nu comunică anterior plecarea, la SEPE
  • Atunci când beneficiarul de șomaj nu mai îndeplinește vreuna dintre cerințele inițiale și nu anunță SEPE. Este responsabilitatea persoanei interesate să sesizeze entității publice ORICE incompatibilitate cu primirea ajutorului.
  • În cazul în care persoana interesată este repusă în funcție prin hotărâre judecătorească, și continuă să încaseze șomajul, acesta va fi considerat necuvenit.
  • În cazul în care beneficiarul ajutorului își găsește un loc de muncă cu normă întreagă sau se află în situație de incompatibilitate cu primirea subvenției, trebuie să informeze SEPE. De exemplu, dacă interesatul se mută în străinătate, pierde dreptul la șomaj.
  • Atunci când solicitantul își manipulează în mod deliberat datele pentru a obține șomajul în mod ilegal, și acest caz este considerat colectare necuvenită.

În momentul în care SEPE detectează eroarea la plata subvenției, va transmite documentația Direcției Provinciale, care se va ocupa de dovedirea erorii prin două entități:

  • Unitatea de Control al Beneficiilor. Prin intermediul acestui organism se va confirma că beneficiarul subvenției primește prestația în mod neregulat.
  • Unitatea de colectare necuvenită. Se ocupă de emiterea notificării către beneficiar și a unei propuneri de returnare a plății.

În cazul în care eroarea este confirmată, beneficiarii vor primi aceste scrisori neplăcute în cutia poștală. Din acel moment, pot face o reclamația care trebuie trimisă la Direcția Provincială SEPE. În cazul în care nu se primește niciun răspuns, se consideră că cererea a fost respinsă.
Citește și: Se apropie campania pentru declararea veniturilor în Spania: când depuneţi declarația fiscală în 2023

Scrisori neplăcute în cutia poștală :când e dovedită colectarea necuvenită?

Orice cerere trebuie însoțită de toată documentația care să justifice că aveai dreptul la acel ajutor. Cât se restituie? Suma totală, în termen de 30 de zile. În situația în care nu îți poți permite rambursarea, ți se va propune să efectueze o plată în rate la care se va aplica dobânda de întârziere.

Pentru cererea de plată în rate, aceasta trebuie să justifice situația socială și de muncă a debitorului. Trebuie să demonstrezi incapacitatea de a-ți îndeplini obligațiile în termenul convenit, potrivit cerințelor SEPE.

  • Dacă decizi să restitui direct către SEPE acest șomaj necuvenit în Spania; o poți face prin plata sumei în contul bancar care apare în comunicare.
  • Dacă urmează să restitui banii, dar nu o poți face o singură dată din cauza unei situații sociale defavorizate, poți cere plata în rate.
  • Dacă au trecut 30 de zile de la notificare și nu ai restituit suma sau nu ai solicitat plata în rate. SEPE va proceda la revendicarea sumei prin executare silită.
    Citește și: Calendarul Declarației de venit 2022-2023 în Spania, cele mai importante date și schimbări

Sursa: SEPE, ZiarulRomanesc.es