Sari la conținut

Pensie în Spania 2022, cât dai și cât primești, soluția alternativă pe care să o iei în calcul

pensii în Spania 2022

Viața în Spania – Pensie în Spania 2022 – Ai plecat în Spania, după ce ai lucrat în România mai mulți ani. Ai început să lucrezi în Spania, să cotizezi la sistemul de asigurări sociale. Au trecut mai mulți ani, 10, 20. Începi să faci calcule pentru pensie. Calculele încep să se complice, ai lucrat în mai multe țări din UE. Este posibil să fi dobândit dreptul de pensie în fiecare dintre ele. Dar cât ai dat și cât vei avea de luat? Cine contribuie azi la sistemul de asigurări sociale nu direcționează banii în pușculița proprie, ci în cea a statului în care se află angajatorul. O soluție alternativă tot mai des întânită este un plan de pensii individual. O formă de economisire pentru viitor: va genera dobândă, te va ajuta și să deduci o sumă de bani în declarația de venit.
Citește și: Pensia națională și pensia comunitară, interviu exclusiv cu Cristina Florea, atașat pentru probleme de muncă și sociale la Ambasada României în Spania

Pensie în Spania 2022, simulatorul spaniol

În ce privește Spania, vârsta de pensionare va crește două luni pe an până în 2027, când se va ajunge la vârsta legală de pensionare de 67 de ani. Sistemul actual nu numai că crește vârsta legală de pensionare. Dar crește stagiul de cotizare pentru pensionare necesar pentru a primi 100% din prestație! De la 35 la 38 de ani și șase luni în 2027. În prezent, sunt necesari cel puțin 37 de ani și 6 luni de cotizare. Câți dintre românii care au plecat să lucreze în străinătate se încadrează în acest reguli?

De multe ori cine e tânăr spune „nu mai ajung eu la pensie să mă bucur de pensie”. Ar părea că vorbim de cheltuieli inutile. Dar vorbim, de fapt, de o investiție în propriul viitor. Plătim mai mult decât vom primi sau vom primi mult decât plătim? Trei din patru spanioli cred că primesc o pensie mai mică decât cea la care ar fi avut dreptul. Soluția este pensia privată. De aceea este bine să fii informat din timp. Să decizi pentru tine însuți. Dezinteresul pentru acest subiect „îndepărtat” este de fapt o decizie pe care o iei.
Citește și: Care este pensia medie în Spania în 2022?

818 euro lunar, în loc de 1200

Să presupunem că ai:

  • 30 de ani
  • un salariu anual de 25.000 euro
  • și că veți ieși la pensie la 65 ani, cu o speranță de viață de 84 de ani.

Atunci pensia va reprezenta numai 68,24 la sută din valoarea ultimului salariu pe care îl veți percepe. Mai clar, 818 euro lunar în loc de 1200.

imulator de pensie în Spania

Proiectându-ne în viitor, totul va fi mai scump: cafeaua, înghețata, dar și pâinea și curentul (da, mai scump decât ce este scump azi). Este ca și cum astăzi, în loc să trăiți cu 1200 euro pe lună, ați trăi cu numai 818 euro pe lună. Și acesta este un calcul extrem de optimist.

Orice întrerupere în cotizare duce la reducerea cuantumului pensiei

Sistemul de calcul al pensiilor ține cont de CONTINUITATEA locului de muncă și de COTIZARE. Orice întrerupere în cotizare, în perioada activă, va provoca o reducere a cuantumului pensiei. Calculele sunt făcute ținând cont de anii de contribuție și de salariul indicat. Se mai ține cont de o carieră de muncă continuă și de numărul de ani până la data pensionării. Atât  companiile de asigurări cât și cele mai importante publicații spaniole vă pun la dispoziție simulatoare de pensie. Unul dintre ele îl găsiți aici.

Toate vă ajută:

  • să evaluați cu aproximație veniturile necesare pentru a trăi anii de pensie
  • să deveniți conștient de câți bani vor trebui ca să nu renunțați la nimic din nivelul de trai de acum
  • să estimați cu cât ar fi nevoie să contribuiți, suplimentar, în un fond de pensii privat.

Vom trăi mai mulți ani, vom ieși la pensie tot mai târziu, planificarea pensionării devine tot mai necesară.
Citește și: Avertismentul guvernului spaniol către populaţie: «NU vă bazaţi doar pe pensiile de stat!»

ZiarulRomanesc.es