Sari la conținut

Spania se luptă cu trei focare de coronavirus, numărul persoanelor infectate a ajuns la 86, cinci sunt în stare gravă

Numărul persoanelor infectate a ajuns deja la 86, cinci fiind în stare gravă. Spania încearcă să izoleze cele trei focuri active de coronavirus: Torrejón de Ardoz (Madrid), Vitoria (Țara Bascilor) și Málaga-Marbella.

În aceste zone, unde virusul circulă fără control săptămâni întregi, autoritățile medicale vor decide astăzi, luni 2 martie, dacă cresc nivelul de risc, cu o creștere a măsurilor de control, ceea ce ar putea însemna interzicerea evenimentelor cu concentrații mari de oameni. În funcție de evoluția apariției cazurilor, se studiază închiderea școlilor și reducerea deplasărilor pe cât posibil.

Aceste trei surse sunt preocupante în special pentru faptul că nu corespund cazurilor importate (contagiunea persoanelor pentru că au călătorit în zonele de risc și contactele acestora), care sunt mai ușor de controlat (90% din cazuri sunt importate, spune Ministerul Sănătății). Dimpotrivă, nu se cunoaște originea unora dintre cazurile din Andaluzia, Madrid și Țara Bascilor, ceea ce a permis coronavirusului să circule liber încă din prima sau a doua săptămână a lunii februarie.

Iar printre aceste focare, cel mai îngrijorător este cel de la Torrejón de Ardoz, unde, conform cercetărilor autorităților sanitare, virusul circulă începând cu cel puțin 10 februarie. Acest oraș, cu peste 130.000 de locuitori, este situat la doar 18 kilometri de Madrid și la cinci kilometri de Alcalá de Henares (200.000 de locuitori), localități în care există o mobilitate ridicată. O parte dintre cei infectați (doi au fost internați în spitalul din Torrejón) nu au legături între ei, ceea ce coroborează ipoteza libertății de mișcare a virusului.

Conform datelor actualizate, Spania are deja 86 de cazuri de persoane cu Covid-19, dintre care cinci sunt grave (șase dacă este calculat și pacientul care a călătorit în Ecuador și care a locuit în Torrejón de Ardoz).

Luni au fost confirmate două noi cazuri la Barcelona, ​​un bărbat și o femeie, care ar fi fost infectate de un cetățean german. La Madrid, un cetățean în vârstă de 77 de ani care a fost internat pe 15 februarie este grav bolnav, dar nu s-a descoperit că el a avut coronavirus până în 24 februarie. De asemenea, un cetățean de 66 de ani care este internat la spitalul Carlos III (acest pacient a provenit de la un spital din San Sebastián de los Reyes).

Castilla-La Mancha a raportat prima sa infecție, un pacient care era în stare gravă încă de joi la spitalul din Guadalajara. Se studiază dacă acest pacient a avut contact cu persoane din Torrejón de Ardoz. Ambele locații sunt situate în coridorul cunoscut sub numele de coridorul Henares, o zonă de ocupare și de comunicare extinsă.

Între cazurile confirmate, cel al scriitorul chilian Luis Sepúlveda, rezident la Gijón, care este primul caz diagnosticat în Asturias. Soția sa a fost, de asemenea, izolată la Spitalul Central din Asturias, având un test încă incert.

Comunitatea cu cele mai multe cazuri este Madrid: 15, dintre care 11 sunt considerate locale. Același număr de cazuri există și în Valencia, deși în această comunitate sunt toate cazuri importate, cele mai multe legate de călătoria pe care Valencia CF a făcut-o la Milano (în prima etapă a Ligii Campionilor).

Următoarele comunități cu mai multe contagiuni sunt Andalucía (12) și Catalunya (de asemenea cu 12). Au mai fost descoperite două femei de 20 și 16 ani, cu domiciliul în Girona, care au călătorit în nordul Italiei între 14 și 16 februarie, și un bărbat de 28 de ani, cu domiciliul în Barcelona, ​​care a călătorit la Milano în perioada 20 – 23 februarie. Toți trei sunt infectați cu virusul și se află într-o stare bună.

Bilanț mondial

Bilanţul epidemiei de coronavirus (Covid-19) a depăşit luni pragul de 3.000 de decese la nivel mondial şi continuă să aibă consecinţe grave în întreaga lume, în special în Italia şi Coreea de Sud, unde numărul de noi cazuri a înregistrat o creştere fulminantă, relatează AFP, citată de Agerpres.

În China, unde virusul a apărut la sfârşitul anului 2019, autorităţile au anunţat luni 42 de noi decese, bilanţul la nivelul întregii ţări ajungând la 2.912 de morţi, iar cel la nivel mondial la peste 3.000. Cu toate acestea, cele 202 de noi cazuri de infectare raportate luni în China continentală reprezintă cel mai mic număr înregistrat într-o singură zi de la sfârşitul lunii ianuarie.

Însă, în timp ce epidemia de Covid-19 pare să se reducă în China, unde măsurile de carantină draconice vizează peste 50 de milioane de persoane, aceasta continuă să se agraveze în mai multe ţări.

În Coreea de Sud, a doua cea mai afectată ţară după China, luni au fost înregistrate aproape 500 de noi cazuri şi patru noi decese – un total de peste 4.000 de infectări cu coronavirus, dintre care 22 mortale.

În Italia au fost raportate duminică aproximativ 500 de noi cazuri, o creştere spectaculoasă care aduce numărul de infectări la aproape 1.700 la nivelul întregii ţări. De asemenea, au fost raportate cinci noi decese, bilanţul ajungând la 34 de morţi în peninsulă, în cele trei regiuni din nordul ţării cele mai afectate: Lombardia, Emilia-Romagna şi Veneto.

Franţa, un nou focar de contaminare în Europa, a raportat 130 de cazuri şi două decese.

Coronavirusul continuă să se răspândească în Germania. Duminică seara, au fost raportate peste 130 de persoane infectate, în 10 din cele 16 state federale. Districtul Heinsberg din Renania de Nord-Westfalia este afectat în mod special. Acolo sunt 65 de cazuri confirmate. În întregul land sunt peste 70 de cazuri.

Iranul a raportat duminică 11 noi decese, bilanţul oficial ajungând la 54 de morţi în această ţară.

Un al doilea deces, tot în statul Washington (nord-vest), a fost anunţat în Statele Unite, unde 22 de persoane au fost identificate oficial cu coronavirus.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a ridicat la sfârşitul săptămânii trecute nivelul ameninţării legate de coronavirus de la “ridicat” la “foarte ridicat”, nivelul maxim.

Agenţia ONU a reamintit că simptomele sunt uşoare pentru majoritatea pacienţilor, grave (pneumonie) pentru 14% dintre aceştia şi că 5% dintre cei afectaţi sunt în stare critică. Rata de deces pare să fie de 2 până la 5%, potrivit OMS, care a cerut duminică ţărilor din întreaga lume să se aprovizioneze cu dispozitive medicale de asistenţă respiratorie, esenţiale pentru a trata pacienţii cu forma severă a bolii.

https://ziarulromanesc.es/coronavirus-in-spania-30-de-persoane-infectate-autoritatile-se-tem-de-panica-sistemul-sanitar-poate-colapsa/