Sari la conținut

Spania caută voluntari pentru testarea săptămânii de lucru de patru zile. Angajații vor primi aceleași salarii în ciuda faptului că vor munci mai puține ore

Spania este pe cale să facă apel la sute de companii să se alăture într-unul din cele mai ample experimente legate de săptămâna de lucru de patru zile şi impactul acesteia asupra economiei, scrie Bloomberg.

Administraţia premierului Pedro Sanchez a alocat fonduri publice de 50 milioane de euro unui program de trei ani, ce va fi desfăşurat la nivel naţional.

Liderul partidului Más País, care a venit cu ideea săptămânii de lucru de patru zile, Inigo Errejon, se așteaptă ca aproximativ 200 de angajatori să se înscrie voluntar la proces, care este programat să înceapă în toamnă.

Errejon a declarat într-un interviu că au trecut o sută de ani de la ultima dată când ziua de lucru a fost scurtată, adică când și-a câștigat dreptul la opt ore. El a adăugat că în ultimii o sută de ani „am continuat să producem mai mult cu mai puține ore de muncă și, totuși, această capacitate de a produce mai mult datorită tehnologiei nu a generat mai mult timp liber pentru oameni”.

Errejon, în vârstă de 37 de ani, a propus săptămâna de lucru de patru zile chiar înainte de pandemia Covid-19, dar spune că acum este mai plauzibilă în Spania, deoarece criza a arătat că este posibil să existe o mai mare flexibilitate la locul de muncă.

https://ziarulromanesc.es/spania-testeaza-saptamana-de-lucru-de-patru-zile-un-astfel-de-proiect-pilot-nu-a-mai-fost-testat-nicaieri-in-lume/

Cu toate acestea, el recunoaște că se confruntă cu o bătălie pentru ca acest lucru să devină mai mult decât un experiment. Sanchez a acceptat testul pilot din ianuarie cu condiția ca Más País să voteze în favoarea planului de cheltuieli al Administrației în cadrul fondului de recuperare al Uniunii Europene. De atunci, miniștri și alți înalți oficiali au spus că o săptămână de lucru de patru zile nu este o prioritate politică.

Joaquín Pérez Rey, secretar de stat pentru ocuparea forței de muncă din Spania, a spus că important nu este numărul de zile lucrate, ci echilibrul dintre muncă și viața personală și că acest lucru nu va fi rezolvat cu o zi mai puțin.

Ideea unei săptămâni de lucru de patru zile prinde în unele părți ale lumii. Unilever Plc testează în Noua Zeelandă, iar parlamentarii japonezi discută despre o propunere de acordare a unei zile libere suplimentare. Compania germană de tehnologie Awin a început să reducă orele primăvara trecută, menținând salariile și beneficiile, spunând că vânzările, angajamentul angajaților și satisfacția clienților au crescut.

Provocarea Spaniei este că a fost mult timp afectată de șomaj ridicat, productivitate scăzută și una dintre cele mai mari proporții din Europa de lucrători cu contracte precare și temporare. Banca Spaniei a descris piața muncii ca fiind „disfuncțională”.

În cadrul programului Errejón, angajații vor primi aceleași salarii în ciuda faptului că vor petrece mai puține ore la muncă.

Fondurile guvernamentale compensează companiile acoperind costul angajării de lucrători suplimentari sau instalând noi tehnologii, dar numai temporar, pentru a ușura tranziția.

Errejon spune că acest proces va oferi cel puțin informații valoroase cercetătorilor. Dar el este, de asemenea, optimist că poate pune bazele unei săptămâni de patru zile în sectoare în care programul arată că beneficiază atât companiile, cât și lucrătorii.