Sari la conținut

Poliția spaniolă avertizează despre escrocherii cu coduri QR

Poliția spaniolă avertizează despre escrocherii cu coduri QR. Escrocii folosesc coduri QR pe ​​care, dacă victima le scanează, își pun în pericol chiar și datele bancare. Vă fură mai întâi numele de utilizator și parola și apoi vă fură și banii din cont.

Atenție la codurile QR necunoscute

Un cod QR este o matrice de puncte sau un cod de bare bidimensional. Stochează informații. Atunci când această matrice este descifrată pe dispozitivul mobil prin cititorul QR, de obicei se deschide o pagină web. Mai poate fi și un profil pe rețelele sociale sau un e-mail sau linkul pentru descărcarea unei aplicații.

Aceste tipuri de coduri sunt folosite de escroci pentru a comite infracțiuni, avertizează Poliția. Pot obține datele noastre personale, și, mai grav, datele bancare.

Escrocherii prin SMS de sute de mii de euro în Spania, români arestați

Nu scanați coduri QR necunoscute

Poliția oferă mai multe sfaturi pentru a evita înșelătorii cu coduri QR. Primul sfat este să nu scanați niciun niciun cod QR necunoscut.

Apoi, să configurați aplicația pentru a scana codurile QR astfel încât să nu vă redirecționeze automat către pagină, potrivit okdiario.com.

Poliția spaniolă avertizează despre înșelătorii folosind coduri QR. Nu trebuie să scanați codurile care sunt folosite pentru a promova oferte sau tombole. Sunteți sfătuiți să notați informațiile care apar despre compania sau produsul promovat și să le căutați online pentru a vă asigura că nu este o înșelătorie.

Infractorii cibernetici folosesc coduri QR pentru a-i determina pe oameni să descarce anumite conținuturi. În acest fel pot să fure informații de pe dispozitivele lor sau să-i ducă pe pagini false.

„Fură nume de utilizator și parole. Apoi le accesează conturile și le fură banii”, a explicat Raúl Rivera, consilier de securitate cibernetică al Asociației Bancare din Costa Rica (ABC), citat de nacion.com

Sursa: okdiario.com, nacion.com

Etichete: