Curtea Constituțională din Spania a stabilit că închiderea generalizată decretată de Guvern în timpul primei stări de alarmă a fost neconstituțională.
Măsura, aprobată de Executivul lui Pedro Sánchez, a fost în vigoare în perioada martie – mai 2020, în prima fază a pandemiei, potrivit El Español.
El Tribunal Constitucional a aprobat cu șase voturi pentru și cinci contra prezentarea magistratului Fernando González-Trevijano, care a considerat că „starea de excepție” (estado de excepción), prevăzută la articolul 113 din Constituția spaniolă, ar fi trebuit aprobată pentru a impune această restricție.
González-Trevijano nu a apreciat în prezentarea sa necesitatea închiderii la domiciliu, ci mai degrabă acoperirea legală care i-a fost acordată.
Închiderea, care a început în martie, a devenit mai puțin strictă în unele comunități autonome începând cu 4 mai, întrucât Guvernul acorda ore în care cetățenii să poată ieși la plimbare.
Raportorul curții constituționale consideră neconstituțională limitarea introdusă în prima stare de alarmă
Astfel, magistratul a susținut parțial apelul partidului extremist Vox, care a afirmat că, pentru a suspenda drepturile fundamentale așa cum s-a făcut, ar fi trebuit să se decreteze o stare de excepție și nu cea de alarmă.
Pentru a aplica starea de excepție, Guvernul ar fi avut nevoie de autorizarea prealabilă a Congresului Deputaților, lucru care nu se întâmplă cu alarma, care este de aplicare imediată și are nevoie doar de aprobarea parlamentarilor 15 zile mai târziu.