Furtuna Gloria, care a devastat părți din Spania cu ploi abundente și vânturi violente a făcut cel puțin 13 victime. Autoritățile spaniole au declarat că patru persoane sunt încă date dispărute după ce futuna Gloria a declanșat inundații și a măturat drumurile.
Joi, premierul Pedro Sanchez a zburat peste unele dintre cele mai afectate zone de est și a vizitat Mallorca, care a fost măturată de valuri imense. Guvernul va organiza vineri o ședință de urgență pentru a coordona acţiunile, potrivit BBC.
„Cred că ceea ce este important acum este că suntem cu toții uniți, să lucrăm umăr la umăr și să cooperăm”, a spus el. Furtuna Gloria a inundat delta fluvială. Sanchez a spus că schimbările climatice au jucat un rol în furtuna Gloria. „Fenomenele meteorologice la care asistăm nu se datorează în totalitate schimbărilor climatice. Este adevărat și faptul că schimbările climatice le accentuează”, a declarat Sanchez.
Furtuna Gloria a măturat în Insulele Baleare – care includ insula de vacanță din Majorca – weekendul trecut, cu ploi torențiale şi vânt de peste 62 km/h. Valurile uriașe au forțat unii rezidenți să-și evacueze locuințele și spărgeau malurile și bărcile erau distruse. Furtuna a lovit apoi Catalunya, Valencia și regiunile sudice din Murcia și Andaluzia cu ploaie și zăpadă, lăsând o urmă de pagube în stațiunile turistice.