Sari la conținut

Escrocherie descoperită de fermierii spanioli: miere din China, etichetă românească

O anchetă a Asociației Agricultorilor și Fermierilor Spanioli (COAG) și a Organizației de Protecție a Consumatorilor (OCU) din Spania a scos la iveală că miere din China ajunge pe rafturile magazinelor din Spania ca miere produsă în România.

Potrivit RFI, ancheta a fost declanșată după ce s-a constatat că în primele opt luni ale anului 2021, Spania a importat 4.000 de tone de miere din România, de trei ori mai mult decât în 2020.

În același timp, importul de miere din China a scăzut. Pornind de la aceste date, a fost declanșată ancheta în urma căreia s-a descoperit că mierea chinezează ajunge în România ca produs românesc.

Spaniolii poluează de o sută de ori mai mult decât vulcanul de pe insula La Palma

Potrivit sursei citate, raportul analizează și demască lacunele legislației comunitare care permit ca mierea provenită din afara UE să fie vândută ca un produs european, atunci când este amestecată în proporții mai mici de 50% cu mierea provenită dintr-o țară europeană.

Concluziile anchetei denunță tocmai legislația comunitară ca fiind confuză și că lasă loc unor practici care se desfășoară la limita legalității, permițând în cele din urmă falsificarea produselor apicole.

În conținutul acestui raport, apicultorii spanioli reclamă, atât din partea Uniunii Europene, cât și a Executivului de la Madrid, modificarea reglementărilor privind etichetarea, pentru a se putea pune capăt acestor practici și pentru a se indica cu exactitate originea și calitatea produselor apicole atunci când ajung în mâna cunsumatorilor.

Etichete: