Sari la conținut

Comerț sexual la Albal. Amendă de 800 de euro pentru un client… nesatisfăcut

Comerț sexual la Albal. Amendă de 800 de euro pentru un client nesatisfăcut. Poliția Locală din Albal, în provincia Valencia, a deschis primul dosar de sancționare, din localitate, unui bărbat care a apelat la serviciile sexuale ale unei prostituate.

Bărbatul a fost a fost amendat cu 800 de euro. Totul după ce s-a plâns că a plătit o prostituată care, spunea el, nu și-a făcut bine meseria.

Vestea proastă a ajuns la urechile bărbatului în urmă cu cateva zile. Se plânsese, la Poliție, că a solicitat serviciile sexuale unei femei prostituate pentru prețul de 30 de euro. Însă, a spus bărbatul, aceasta nu și-a îndeplinit bine sarcina.

prostituate

Comerț sexual la Albal

În schimb, polițiștii l-au informat că în Albal este în vigoare o ordonanță municipală care îi amendează pe cei care apelează la servicii sexuale, cu până la 800 de euro. 

Acesta este prima amendă prin care se sancționează consumul de servicii sexuale pe drumurile publice, potrivit abc.es.

Românca Florina, victimă la Albal

Administrația locală amintește că Albal este fruntaș la nivel național în lupta împotriva prostituției și traficului de persoane.

La acest loc a contribuit și un eveniment tragic care a vizat moartea unei tinere românce de 19 ani. Florina Gogoș a dispărut în ianuarie 2021, lucra ca prostituată la Albal.

Moartea ei a stârnit reacții puternice. Administrațiile din mai multe orașe din zonă au demarat o campanie pentru eliminarea cererii de favoruri sexuale.

Atinși și la buzunar

Pentru moartea Florinei a fost arestat un bărbat de 60 de ani cu care victima fusese văzută în zona în care se prostitua. Nu a fost prima ucisă în localitate.

Atunci însă autoritățile au decis modificarea ordonanței municipale de conviețuire și bună guvernare, majorând amenzile până la 800 de europentru consumatorii de prostituție, inclusiv pentru proxeneți.

Tot atunci au fost interzise reclamele care promovează prostituția și exploatarea sexuală, pentru care sunt în vigoare amenzi de 350 de euro.