Sari la conținut

4 miliarde de euro schimburi comerciale între Spania și România, Viorica Dăncilă și Pedro Sánchez anunță ședință de guvern comună

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut joi, 6 septembrie 2018, convorbiri cu președintele guvernului spaniol, Pedro Sánchez, în cadrul vizitei de lucru pe care o întreprinde în Regatul Spaniei.

Cei doi oficiali au amintit cooperarea excelentă în domeniul economic, schimburile economice ajungând la 4 miliarde de euro. Evoluția schimburilor comerciale bilaterale confirmă o relație economică în creștere.

Potrivit unui comunicat al guvernului, Prim-ministrul român a subliniat faptul că România are un mediu economic stabil și atractiv; în context, a exprimat aprecierea față de investițiile realizate în România de companiile spaniole, în special în domeniul energiilor regenerabile, construcțiilor și sectorului imobiliar.

Cei doi oficiali au convenit continuarea demersurilor în perspectiva organizării primei ședințe comune de guvern.

Viorica Dăncilă a mulțumit pentru atitudinea constructivă a autorităților și a societății spaniole față de comunitatea românească din Spania, a doua cea mai mare comunitate românească de peste hotare.

Premierul a abordat problematica acordării dublei cetățenii românilor rezidenți în Regatul Spaniei, precum și aspecte legate de recunoașterea extinsă a statutului Bisericii Ortodoxe Române.

Cei doi demnitari au evocat legăturile istorice, culturale și lingvistice dintre cele două țări și au subliniat angajamentul ferm pro-european al cetățenilor români și spanioli.

În cadrul întrevederii, a fost agreată intensificarea cooperării la nivelul autorităților centrale, precum și al administrației locale, inclusiv prin înfrățiri și contacte directe, astfel încât autoritățile din România să beneficieze de buna expertiză spaniolă în modernizarea administrației publice.

În acest context, au fost semnate două memorandumuri de înțelegere, ce permit elaborarea de proiecte comune în domenii precum apărarea și modernizarea administrației publice:

➢ Memorandum de înțelegere între Ministerul Apărării Naţionale din România și Ministerul Apărării din Spania privind cooperarea în domeniul apărării;

➢ Memorandum de înțelegere între Institutul Naţional de Administrație (INA) din România şi Institutul Naţional de Administrație Publică spaniol (INAP).

Au fost, de asemenea, discutate perspectivele de extindere a cooperării în domeniile infrastructurii rutiere și feroviare, având în vedere proiectele aflate în derulare cu parteneri spanioli și expertiza în domeniu a părții spaniole. S-a convenit crearea unui grup de lucru tehnic între autoritățile responsabile în domeniu, care să faciliteze accesul la experiența Spaniei în acest sens.

 

A fost evidențiat totodată interesul ambelor părți de a menține constant dialogul bilateral în perspectiva preluării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene în 2019.

Oficialul român a arătat că o bună coordonare în pregătirea Summit-ului de la Sibiu din mai 2019 reprezintă o ocazie de a evalua propunerile, ideile și așteptările statelor membre UE și ale cetățenilor cu privire la viitorul Uniunii, inclusiv în perspectiva următorului exercițiu electoral european.

Prim-ministrul României a comunicat, de asemenea, interesul pentru experiența dovedită de Spania în domeniul absorbției fondurilor europene pentru modernizarea infrastructurii, agriculturii, turismului și a societății în general. A fost salutată și colaborarea în materie de afaceri interne.

Șeful Executivului de la București a reiterat că aderarea la Spațiul Schengen continuă să reprezinte o prioritate politică majoră pentru România, mulțumind pentru susținerea constantă de care se bucură țara noastră din partea Spaniei în acest dosar.

În context, a fost abordată problematica provocărilor comune, din perspectiva poziționării celor două țări în vecinătatea estică, respectiv sudică a UE și a convergenței intereselor pentru o vecinătate democratică, sigură, prosperă şi predictibilă. Premierul român a împărtășit preocupările spaniole privind evoluțiile din ultimele luni în domeniul migrației ilegale.

În finalul întrevederii, doamna prim-ministru Viorica Dăncilă a adresat președintele guvernului Regatului Spaniei, Pedro Sánchez, invitația de a efectua o vizită în România.

http://ziarulromanesc.es/bine-ai-venit-la-pristina-veorico-dancila-a-fost-intampinata-cu-ironie-si-antipatie-de-un-grup-de-romani-la-madrid/