Sari la conținut

Minișomajul SEPE sau miniparo, cine are dreptul la cei 463 euro în Spania

Minișomajul SEPE, sau miniparo, care sunt condițiile pe care trebuie să le îndepliniți. Ajutorul în cazul contribuțiilor insuficiente de la Serviciul Public de Stat de Ocupare (SEPE), numit și „miniparo” , este destinat șomerilor care NU acumulează anul de contribuție necesar.

Astăzi începe campania pentru depunerea declarației de venit în Spania, cine este obligat să o facă

Miniparo este subvenția acordată de statul spaniol persoanelor care nu au contribuit de cel puțin un an pentru a obține șomaj.

Pentru a putea beneficia de acești bani este necesar să îndepliniți mai multe condiții.

Ajutorul se primește în funcție de numărul de luni cotizat și de responsabilitățile familiale ale solicitantului. 

Suma exactă este de 80% din IPREM Indicatorul Public de Venituri cu Efecte Multiple pentru 2022, adică 463,21 euro.

Autoritățile spaniole explică simplu și direct în ce constă această subvenție, numită „Subvenție pentru contribuții insuficiente”.

Dacă ai lucrat mai puțin de un an, poți accesa o indemnizație de șomaj pentru contribuții insuficiente. DAR trebuie să fi contribuit cel puțin 180 de zile dacă nu ai persoane în întreținere și 90 de zile dacă ai persoane în întreținere.

Cum se depune cererea de minișomaj

Minișomajul SEPE sau miniparo. „Este necesară depunerea cererii în termen de 15 zile lucrătoare de la începerea situației legale de șomaj”, a precizat Gabriel Radu, avocat economist și gestor la gestoriaradu.es.

Cererea poate fi depusă electronic pe portalul SEPE. La fel, la biroul de beneficii (cererea unei programări), la orice oficiu public de registratură sau prin poștă administrativă.

Dacă cererea este depusă după termenul limită, zilele dintre data la care ar fi corespuns începerea prestației (dacă ar fi fost solicitată în termen) și data la care a fost primită se vor scădea din durata subvenţiei.

Formularul de cerere pentru minișomaj sau miniparo în Spania

Documentația necesară, pe lângă formularul oficial de cerere, este: DNI sau pașaport, carte de familie, adeverință de firmă care atestă situația legală de angajare (dacă nu a fost transmisă de către companie la Serviciul Public de Ocupare de Stat) și Dovada veniturilor, informează sepe.es.

Condiții pentru a avea dreptul la cei 463,21 euro lunar

Pentru a putea solicita subvenția este necesar să fii șomer ÎNREGISTRAT în căutarea unui loc de muncă și să te MENȚII pe listă pe toată perioada percepției ajutorului.

Trebuie să fi COTIZAT la somaj cel puțin 3 luni, dacă ai responsabilități familiale.

Perioada este de cel puțin 6 luni dacă nu ai, și să nu ajungi la 360 de zile. În cazul în care aveți cele 360 ​​de zile cotate, ați avea dreptul la prestația contributivă.

Trebuie să NU primiți venituri de niciun fel mai mari de 75% din salariul minim interprofesional. Nu se socotește partea proporțională a două plăți extraordinare și se va lua în considerare venitul brut.

Minișomajul de 463,21 euro de la SEPE. Persoanele singure pot primi ajutorul pentru cel mult șase luni, dacă au contribuit cel puțin șase luni.

Cu responsabilități familiale, subvenția va dura 21 de luni, daca ai cotizat 6 sau mai multe luni.

În acest caz, dreptul îți va fi recunoscut pe o perioadă de șase luni și va putea fi prelungit pe perioade de 6 luni până la durata definitivă a acestuia.

Surse: sepe.es, gestoriaradu.es, ziarulromanesc.es