Sari la conținut

Se întorceau din Spania! Accident cu șase victime în județul Mureș, șoferul rănit foarte grav

Neatenţia la volan a făcut şase victime, în localitatea Deda, judeţul Mureş. Un bărbat care venea din Spania şi se îndrepta spre Piatra Neamţ a depăşit fără să se asigure o coloană de maşini. Nu a văzut că din capul coloanei, o femeie tocmai vira la stânga, pentru a intra într-o curte. Rănit foarte grav, şoferul a fost transportat cu elicopterul la spital. 

Echipajele de la descarcerare, împreună cu mai mulţi localnici, s-au chinuit minute bune până au reuşit să-l scoată dintre fiare pe şofer.

„Băieţii de aici, care au fost la noi, i-a scos prin spate, au deschis portbagajul, a avut noroc. Apoi, frate-meu a spart parbrizul de-a ieşit pe acolo. Dar pe bărbat nu l-a putut scoate că era mai grav, au tăiat pompierii„, spune o femeie, citată de observatornews.ro. Ea a povestit că erau cu toţii la masă când au auzit o bubuitură puternică. Au sărit toţi să ajute.

Rănit foarte grav, bărbatul a fost dus cu un elicopter SMURD la spital. Tot acolo au ajuns şi celelete trei femei care erau cu el în maşină. Aveau mai multe lovituri la cap şi la coloană. Au primit primul ajutor şi cele două femei care se aflau în cealaltă maşină implicată în accident.

Bărbatul aflat la volan ar fi depăşit o coloană de maşini fără să se asigure. În capul coloanei se afla autoturismul lovit, care tocmai vira să intre într-o curte. După accident, traficul în zonă a fost blocat zeci de minute.