Sari la conținut

Casa Rusia din Marbella vandalizată, svastici și „Z”-ul trupelor ruse

Casa Rusia din Marbella vandalizată, svastici și „Z”-ul trupelor ruse din Ucraina. Simbolurile naziste au fost pictate pe fațada principală a centrului de servicii pentru ruși din Puerto Banús.

Comunitatea rusă din Spania se simte amenințată: “Ne urăsc pentru că suntem ruși ”

Potrivit diariosur.es lângă semnul pe care scrie numele incintei, în spaniolă și rusă, precum și pe ferestrele ușii principale, a fost scris cuvântul Rusia. La litera „S” din text a fost înlocuit cu simbolul caracteristic nazist. Pe pereții și coloanele acestei clădiri au apărut și mai multe „Z”-uri, simbol cu care se disting în prezent trupele armatei ruse implicate în invadarea Ucrainei. 

Un reprezentant a denunțat „persecuția rușilor”

Asociațiile rusești de pe Costa del Sol nu au dorit să comenteze acest incident. În zilele de la începutul invaziei, un membru al Consiliului de Administrație al Uniunii Organizațiilor Compatrioților Ruși din Spania și Andorra, Irina Chistyakova , a denunțat la EFE „persecuția rușilor”.

„Comunitatea rusă este în vizor”

Chistyakova a dat asigurări că această ostilitate e tot mai frecventă. Comunitatea rusă este în vizor „nu doar în Spania, ci în toate țările Europei”. Ostilitatea se manifestă prin mesaje de amenințare la telefon, semne de pe parbrizele mașinilor și cauciucuri.

Apeluri pentru incendierea caselor rușilor

Casa Rusia din Marbella vandalizată. Reprezentantul grupării a avertizat despre existența, la Marbella, a „apelurilor pe internet pentru a merge și a arde casele rușilor și a le ocupa sau a distruge vitrinele cetățenilor ruși” . În prezent în Marbella sunt înregistrați peste 2.800 de cetățeni ruși. 

Mulți ruși rezidenți în Spania se tem pentru integritatea lor fizică și a copiilor lor. Preferă să nu iasă în public.

Într-o scrisoare adresată școlilor după începutul invaziei, au cerut lăsarea conflictul în afara claselor.