Sari la conținut

Român căutat de autoritățile judiciare din Grecia, depistat la frontieră cu pașaport spaniol fals

Pașaport spaniol fals, depistat la frontiera română

Pașaport spaniol fals, depistat la frontiera română – Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad, județul Timiș au depistat un cetățean român care a încercat să ajungă în vestul Europei folosind un pașaport spaniol fals. Bărbatul era căutat de autorităţile din Grecia în vederea participării la o procedură judiciară.

Sâmbătă, 4 martie, în jurul orei 18.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un bărbat, pasager într-un autoturism înmatriculat în România. La controlul de frontieră a prezentat un pașaport eliberat de autoritățile din Spania. TOTUL despre cetățenia spaniolă pentru români: condiții, documente, așteptări. Explicațiile avocatului

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond al unuia autentic, acesta fiind fals.

În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că persoana este cetățean român și intenționa să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei, întrucât era căutat de autoritățile din Grecia în vederea participării la o procedură judiciară. Spania, a încasat ilegal 1.097.000 de euro din ajutoare sociale, folosind 50 de pașapoarte false

Polițiștii de frontieră au demarat cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor fals privind identitatea, uz de fals și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun. Bărbatul a fost predat unui echipaj din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Sursa: Poliția de Frontieră. ZiarulRomanesc.es

Etichete: