Poliţia catalană, Mossos d’Esquadra, cere ajutorul instituţiilor de presă pentru indentificarea identităţii unei femei găsite spânzurată despre care aceştia cred că ar fi româncă.
Tânăra a fost găsită spânzurată într-o fermă pe data de 4 august 2018 în Sant Julià de Ramis, o micuţă localitate aflată în provincia Girona, foarte aproape de oraşul Girona.
În tot acest timp, autorităţile catalane nu au reuşit să afle identitatea femeii şi nici nu deţin mai multe informaţii despre aceasta. Potrivit poliţiei catalane, tânăra nu purta asupra ei documente şi nici bijuterii.
Cu toate acestea, singurul lucru care poate ajuta la identificarea ei sunt semnalentele fizice şi un tatuaj scris în ebraică pe braţul stâng, cuvântul tatuat fiind „succes”.
Femeia pe care poliţia catalană încearcă să o identifice a fost găsită într-o fermă izolată, în mijlocul unor câmpuri şi păduri, fermă aflată la aproximativ patru kilometri de la ruta principală de comunicare cu Franţa.
Medicii care au realizat autopsia cred că tânăra avea aproximativ 30 de ani atunci când s-a sinucis, fiind îmbrăcată cu haine normale: blugi negri, adidaşi Nike de aceeaşi culoare şi un tricou cu mânecă lungă albastru cu dungi albe. Culoarea părului este blond, iar înălţimea este de 1.60m.
Poliţiştii cred că tânăra este originară din Europa de est, din ţări precum Moldova, România sau Polonia, cu toate că nu deţin informaţii suplimentare pentru a putea confirma acest lucru.
Cei care se ocupă de anchetarea acestui caz au trimis un raport atât către Interpol, dar şi Europol şi au pus ADN-ul tinerei şi amprentele în diferite baze de date în speranţa că acest lucru va duce la identificarea ei.
Cu toate acestea, având în vedere că după atâta timp căutările nu au dat niciun rezultat, poliţia catalană speră că diseminarea unei fotografii în spaţiul public, dar şi caracteristicile tatuajului de pe braţul stâng vor duce la aflarea identităţii tinerei.
Trupul acesteia a fost înmormântat în cimitirul din Girona, informează Ziarul de Iași.