Sari la conținut

Român din Spania, în greva foamei la Piatra Neamț. «Am dosarul de pensie în Spania, dar am nevoie și de vechimea din România. Nu vor să-mi dea actele»

Un pensionar dintr-o comună din Neamţ a făcut greva foamei în faţa sediului Casei de Pensii. Acesta a recurs la acest gest după ce a depus dosarul de pensie în Spania, acolo unde a lucrat mai mulţi ani, şi avea nevoie de dovada vechimii din România. A făcut o solicitare la Casa de Pensii din Neamţ, însă nici până în ziua de azi nu a rezolvat nimic, scrie Romania TV.

Bărbatul în vârstă de 68 de ani, a muncit zece ani în Spania, cu carte de muncă. Acolo și-a depus dosarul de pensie la sfârșitul lunii mai 2019, dar avea nevoie și de actele prin care să rezulte că a lucrat în România. Astfel, în luna iulie 2019, autoritățile spaniole au solicitat CJP Neamț aceste documente.

https://www.facebook.com/ziarpiatraneamt/videos/189540775476504/

„De atunci nu s-a rezolvat nimic. Am fost și în audiență și nici măcar nu mi s-a dat o dată în care să-mi spună când se rezolvă”, a spus pensionarul. Acesta a mai declarat că, până nu i se rezolvă situația, va protesta în fiecare zi în fața CJP Neamț, de la ora 8.00 la 16.00.

Reprezentanții Casei Județene de Pensii Neamț au transmis că au primit în luna iulie 2019 solicitarea de transmitere a datelor. Totodată, reprezentanții instituției susțin că au trimis încă din luna septembrie 2018, când au primit o solicitare similară, un document pe care instituția spaniolă îl putea utiliza pentru calcularea unei pensii provizorii.

Potrivit acestora, întrucât activitatea specifică pensiilor internaționale se desfășoară mai greu, datorită faptului că personalul este insuficient, lucrările au suferit întârzieri. CJP Neamț promite că în perioada următoare va transmite toate formularele necesare către instituția similară din Spania.

https://ziarulromanesc.es/vrei-pensie-pentru-anii-munciti-in-strainatate-ministrul-muncii-promite-ca-se-va-ocupa-personal-de-accelerarea-dosarelor/