Sari la conținut

Român din Spania, în greva foamei: ”Am fost contaminat, firma m-a concediat”

Un fost angajat al unei firme subcontractate de centrala nucleară de la Almaraz își denunță actuala situație profesională și personală.

Românul, care are 61 de ani, a decis să intre în greva foameni, scrie cotidianul regional iberic El Periodico de Extremadura, citat de Libertatea.

Când a aflat compania mea, m-au concediat

„A început să mă mănânce fața, apoi am avut o tuse uscată, ochii mi s-au iritat, a trebuit să mă duc să mă spăl cu apă, parcă m-ar fi ars ceva. Nu a dispărut și m-am dus la medicul de la cabinetul central al firmei. Apoi în ambulatoriu.

Ce mi s-a întâmplat este că am fost în contact cu praful de azbest și m-am contaminat. Dar cel mai rău lucru este că, atunci când a aflat compania mea, m-au concediat, susținând că nu am trecut cu bine de perioada de probă a contractului meu.

Am 61 de ani, cum să nu trec testul, după anii de când lucrez…

Român din Spania, în greva foamei la Piatra Neamț. «Am dosarul de pensie în Spania, dar am nevoie și de vechimea din România. Nu vor să-mi dea actele»

Și nu numai atât: au încetat să mai plătească la pensiunea în care sunt cazat. Și m-au sunat la recepție să-mi spună că trebuie să plătesc.”

Este mărturia lui Marian Severin, un român fost angajat al companiei Tamoin, una dintre firmele externe ale centralei nucleare Almaraz.

Românul își denunță situația profesională și personală pentru că, după părerea lui, trăiește „o realitate foarte nedreaptă și dezumanizată”.

Din acest motiv, a decis să intre în greva foamei și, cu un banner în care spune că a fost contaminat cu azbest, se află de două zile în zona în care lucra înainte, pentru a încerca să schimbe situația.

Schimbările lunii DECEMBRIE în Spania: permis Covid în mai multe regiuni, noi scumpiri, loteria de CRĂCIUN

Firma: ”Tot ceea ce se spune în acest caz este 100% fals”

Marian Severin pune la dispoziție un raport medical de la Punctul de Asistență Continuă (PAC) din Almaraz, din 30 noiembrie, în care sunt consemnate simptomele raportate de el.

Acesta precizează că motivul consultării este „expunerea la azbest la locul de muncă.”

În acest raport se mai precizează că a fost protejat atât cu ochelari de protecție, cât și cu o mască FFP2 și că nu existau patologii urgente la acel moment.

Severin furnizează, de asemenea, un raport de inspecție din 2014 al Centralei Nucleare de la Almaraz în care se precizează că „materialele reziduale de izolare termică conțin în principal un amestec de vată de sticlă și materiale din azbest”.

El Periodico de Extremadura a contactat compania Tamoin, dar cei de la Resurse Umane au spus că „nu au de gând să facă declarații”, dar au ținut să precizeze că „tot ceea ce se spune în acest caz este 100% fals”.