Sari la conținut

Doi români au murit înecați pe o plajă din Spania, adolescentul în stare critică a decedat vineri, la spital

Români în Spania – Doi români au murit înecați pe o plajă din Spania – Tragedie în Spania, doi români de 60, respectiv 46 de ani au murit înecați, iar fiul unuia dintre ei era în stare critică în spital. Surse din Poliția Locală Salou au confirmat, vineri, 19 august 2022, că minorul a decedat și el. Când a avut loc tragedia, toți se aflau pe plaja Els Capellans, în Salou, Tarragona.

Plaja are un serviciu de supraveghere cu salvamari. Potrivit Protecției Civile, la momentul tragediei salvamarii schimbau steagul din galben în roșu din cauza vântului foarte puternic. Ei i-au văzut pe cei trei români în dificultate și au chemat ajutoare.

Toți trei au fost resuscitați, minorul a fost salvat inițial dar a decedat vineri

Evenimentele s-au petrecut joi, 18 august 2022 după-amiaza. Numărul de telefon de urgență 112 a primit un apel de la salvamari. 

Citește și: Român înecat în Spania la Charco Azul de Chulilla, a căzut de la o înălțime de 80 de metri

Personalul de salvare pe plajă a avertizat că un grup de persoane care se afla în zona stâncilor este în pericol și are probleme să iasă din cauza vântului puternic.

Salvamarii au intervenit și i-au scos din apă pe cei trei români. Au practicat manevre de resuscitare până la sosirea ambulanțelor Sistemului Medical de Urgență (SEM). 

Doar adolescentul a putut fi salvat inițial. Minorul de 15 ani era internat joi în stare critică la spitalul Juan XXIII din Tarragona, dar vineri surse din Poliție au declarat pentru presa locală că adolescentul nu a supraviețuit. 

Doi români au murit înecați pe o plajă din Spania joi, 18 august

Poliția catalană, Mossos d’Esquadra, efectuează cercetări pentru clarificarea faptelor și se ocupă de proceduri. Poliția Locală s-a deplasat la fața locului pentru a evacua plaja și pentru a permite aterizarea elicopterului SEM.

Pentru moment nu se cunoaște care este relația, de rudenie sau doar de prietenie, dintre cei doi adulți decedați.

Cu cele trei decese, a ajuns la 20 numărul persoanelor care s-au înecat pe plajele catalane în această vară.

Citește și: Spania, tragedie la Medusa Festival 2022, un mort și 17 răniți grav

Sursa: elnacional.cat, ziarulromanesc.es