Sari la conținut

Pensia necontributivă de invaliditate în Spania și când poți să și muncești fără să pierzi cei 421,40 euro lunar

Pensia necontributivă de invaliditate în Spania și când poți să muncești fără să o pierzi. Mulți români din Spania, beneficiarii acestui tip de pensie, se întreabă dacă pot munci în paralel pentru a rotunji veniturile. Răspunsul autorităților spaniole este da, dar doar în anumite condiții. Care sunt acestea.

Să fii lucrător independent în Spania: pensie mică, facturi mari, ajutor puțin și multă criză

Spania acordă pensia de invaliditate necontributivă celor aflați în situație de invaliditate și în stare de NEVOIE.

Astfel, ți se oferă această prestație chiar dacă NU AI CONTRIBUIT sau ai făcut-o INSUFICIENT pentru a avea dreptul la un pensie contributivă.

În 2022, cuantumul pensiilor necontributive este stabilit la 5.899,60 euro integral pe an, care se plătește în 12 rate lunare plus două plăți extraordinare pe an. Lunar 421,40 euro.

Reședința și lipsa veniturilor suficiente

De această pensie pot beneficia și românii, cu REȘEDINȚA LEGALĂ în Spania.

Alte cerințe sunt legate de venituri. Potrivit Ministerului Drepturilor sociale, există o deficiență atunci când venitul personal disponibil, în calcul anual pentru 2022, este mai mic de 5.899,60 euro pe an.

Suma diferă dacă locuiți cu rude și în funcție de numărul total al membrilor din unitatea de conviețuire.

Sume pentru unitatea de conviețuire, pentru anul 2022. Sursa: Imserso

Dacă în cadrul aceleiași familii locuiesc mai mulți beneficiari ai unei pensii necontributive, cuantumul pentru fiecare dintre ei este anual 5014,66 adică 358,19 lunar.

Pentru 3 beneficiari în aceeași familie nivelul anual 4.719,68 adică 337,12 lunar.

Potrivit Imserso Institutul pentru persoane Vârstnice și Servicii Sociale, sunt și alte condiții pentru a beneficia de pensia de invaliditate.

Una se referă la vîrstă, trebuie să ai peste 18 ani și sub 65 ani. A doua la reședință, trebuie să ai reședința pe teritoriul Spaniei dintre care doi ani CONSECUTIVI și IMEDIAT ANTERIOR cererii. A treia la un grad de handicap egal sau mai mare de 65%.

Pensia necontributivă de invaliditate în Spania și când poți să muncești

Dreptul la pensie de invaliditate necontributivă NU ÎMPIEDICĂ exercitarea altor activități de muncă.

Persoanele care, anterior începerii unei activități de muncă, beneficiau de pensie de invaliditate necontributivă, pot concilia primirea pensiei cu veniturile realizate din activitate, în cei patru ani de la începerea activității. Suma dintre pensie și venitul din muncă NU trebuie să depășească 12.847,84 euro. 

Dacă această limită este depășită, cuantumul anual al pensiei va fi redus.

Limita de 12.847,84 euro este rezultatul adunării sumelor anuale stabilite pentru anul 2022 pentru Indicatorul public de venit cu efecte multiple (Iprem), 6.948,24 euro, și pensia de invaliditate necontributivă, de 5.899,60 euro.

Incompatibilități și obligația depunerii Declarației de Venit

Pensia necontributivă de invaliditate ESTE INCOMPATIBILĂ cu alte pensii necontributive și ajutoare.

Astfel, este incompatibilă cu pensia necontributivă pentru limită de vârstă, cu pensiile de asistență reglementate de Legea 45/1960, din 21 iulie și cu subvențiile de garantare a venitului minim și alte ajutoare.

În plus, este incompatibilă cu alocația pentru un copil aflat în întreținere cu un handicap egal sau mai mare de 65%.

Model declarația de venit pentru 2022 bentru beneficiarii de pensii necontributive

Beneficiarii de pensie în modalitatea necontributivă sunt obligați să prezinte declarația de venit Declaracion de la Renta.

Nerespectarea obligației de prezentare a declarației anuale în termenul indicat atrage suspendarea plății pensiei, potrivit Imserso.

Surse: imserso.es, ziarulromanesc.es