Sari la conținut

Bill Gates face o nouă previziune sumbră: „Pandemia de variolă bioteroristă”

Miliardarul Bill Gates pledează în favoarea unui efort global în vederea pregătirii pentru o viitoare pandemie. Omul de afaceri vorbeşte despre o „pandemie de variolă bioteroristă”, ca o consecinţă a lecţiilor neînvăţate din episodul Covid-19.

Gates spune că pentru a evita acest tip de situație, ar fi nevoie de „zeci de miliarde” care să fie cheltuite în cercetare și dezvoltare, ca măsură preventivă. Și el a spus că guvernele trebuie să înceapă să se pregătească chiar acum, dacă vor să evite aceste „atacuri de germeni”, deoarece ceste atacuri ar putea avea un rezultat „mult mai rău” decât pandemia pe care o vedem astăzi, scrie evz.ro.

„Există epidemii cauzate în mod natural și epidemii cauzate de bioterorism care ar putea fi chiar mult mai rele decât ceea ce am experimentat astăzi și totuși, progresele științei medicale ar trebui să ne ofere instrumente pe care, știți, le-am putea face dramatic mai bine, a declarat miliardarul, cre vine şi cu o soluţie.

Bill Gates prezice când va avea loc următoarea pandemie. „Dar nu vom fi atât de proşti a doua oară”

„Probabil vom avea nevoie de aproximativ un miliard pe an pentru un grup operativ la nivelul OMS, care să supravegheze fenomenul. Ce se întâmplă dacă un bioterorist ar aduce variola în 10 aeroporturi? Știi, cum ar răspunde lumea la asta? Ați crede că aceasta ar fi o prioritate?”.

El a adăugat: „Sper că peste cinci ani pot scrie o carte numită „Suntem pregătiți pentru următoarea pandemie”, dar va fi nevoie de zeci de miliarde pentru cercetare și dezvoltare – SUA și Marea Britanie vor face parte din asta.

Omul care a prevestit pandemia

Bill Gates a avertizat încă din 2014 că lumea nu va fi pregătită pentru o pandemie.

„Nu este nevoie să intrăm în panică… dar trebuie să ne pregătim”. „Dacă ceva ucide peste 10.000 de oameni în următoarele câteva decenii, este cel mai probabil să fie un virus extrem de infecțios, mai rău decât un război. De fapt, am investit foarte puțin într-un sistem pentru a opri o epidemie, nu suntem pregătiți pentru următoarea epidemie”, spunea atunci Bill Gates şi ca dovadă că a avut dreptate, a venit pandemia de Covid-19.

Bioterorismul este eliberarea deliberată de virusuri, bacterii, toxine sau alți agenți daunatoari folosiți pentru a produce boli sau moartea oamenilor, animalelor sau plantelor.

Acești agenți sunt de obicei găsiți în natură, dar este posibil că acestea să sufere mutații sau modificări pentru a crește capacitatea lor de a provoca o boală, a le face rezistente la medicamentele actuale, sau pentru a crește capacitatea lor de a se răspandi în mediul înconjurător. Agenții biologici pot fi răspândiți prin aer, apă, sau în alimente.

Etichete: