in

Crimă din gelozie la Madrid, româncă de 17 ani ucisă de o spaniolă fiică de polițist

O fată de 17 ani, originară din Tulcea, pe nume Denisa Maria, a murit luni 26 noiembrie dimineața la spital, dupa ce a fost înjunghiată în abdomen, în suburbia Alcorcón a Madridului. Tatăl victimei a indicat-o ca autoare a crimei pe prietena fostului iubit al Denisei, o fată spaniolă de 19 ani. Aceasta, potrivit părintelui, “îi amenințase fiica timp de două luni din cauza geloziei”. Fata acuzată de crimă a fost arestată, este fiica unui polițist din Guardia Civil, potrivit presei spaniole. Poliția Națională a arestat-o marți pe fata acuzată de crimă.

Înjunghierea a avut loc la scurt timp după ora zece, duminică seara, în ușa unei locuințe situate la intersecția dintre străzile Desmonte și Cuenca, unde locuiește actualul partener al victimei. Ofițerii de poliție, primii ajunși la fața locului, au găsit victima în stop cardiac la ușa clădirii și au început activitatea de resuscitare, care a fost continuată de personalul medical de pe Salvare. Denisa era grav rănită la abdomen. Prognosticul era foarte grav. Fata a suferit “o tăietură foarte adâncă” în zona abdomenului care a avut drept consecință “eviscerarea” (a avut viscerele afară), au precizat medicii. Nu a mai avut nicio șansă de supraviețuire.

Tatăl victimei a aflat vestea de la actualul partener al fiicei sale

Partenerul Denisei era cu ea în momentul în care a fost atacată. „A bătut cineva la ușă, fiica mea a deschis și a înjunghiat-o“, spune tatăl, care  a aflat de incidentul pentru că prietenul Denisei l-a sunat pe mobil. Așa cum a spus un vecin al victimei, care a văzut scena din casa lui, „tânărul era la ușă și striga să vină ambulanța, cu Denisa aflată pe pământ.“

Gelozia se pare că este principalul motiv al crimei. Tatăl victimei susține că acum cinci luni, fiica sa a încheiat relația cu acel tânăr. Mama victimei, de asemenea, o indică pe „iubita fostului partener“ ca fiind autoarea infracțiunii, dar nu vrea să îl acuze pe nimeni pentru că „poliția investighează.“

Mama victimei a spus ca fata a primit amenințări

Intervievată de Telecinco, femeia pe nume Daniela, a spus că fiica sa a suferit amenințări de la partenera actuală a fostul ei prieten pe mobilul ei, dar nu a reclamat la poliție.

Acea fată i-a spus că o vor “tăia” și că “ei ar aștepta până când va fi singură să o omoare”. “Fiica mea mi-a spus să nu-mi fac griji, că a vorbit și că totul era bine”, a explicat ea, precizând că fiica ei a pus capăt relației cu iubitul ei în iunie.

„Fiica mea se simțea amenințată“, a repetat în Telemadrid tatăl fetei ucise. Tatăl a adăugat că sa oferit să vorbească cu iubita fostului prieten al Denisei, sau cu tatăl ei,” care este din Guardia Civil”, dar Denisa María nul-a lăsat și i-a spus că acea fată acționa sub influența drogurilor și a alcoolului.

Româncă de 29 de ani executată în stil mafiot la Zaragoza. Maria Marian era o fostă speranță a sportului românesc

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

Comments

comments

Filiala PNL Spania, desființată de senatorul Viorel Badea. Membrii nemulțumiți: ”Oare conducerea PNL cunoaște aceste lucruri?”

Ministru din Guvernul României, propunere revoltătoare: «Trebuie limitat dreptul la muncă al românilor în străinătate»